Subliniam intr-o postare trecuta faptul ca fiecare experienta este diferita. Si mai spuneam ca ma consider o persoana foarte norocoasa, asa ca vom pleca de la aceste axiome.
Am povestit cum am reusit sa fiu angajata dupa doar 3 saptamani, cate ceva despre emotiile prin care am trecut atunci, condensate intr-un timp scurt. Peste 41 de zile implinesc un an de lucru in Australia, la aceeasi firma. De fapt, mai corect ar fi la acelasi grup de firme.
A fost un an foarte intens pentru mine, mi s-au intamplat mai multe decat in toti anii anteriori de lucru, am fost pusa in fata unor situatii atat de diverse, multe total neasteptate, incat nu pot spune decat inca o data ca sunt foarte norocoasa! Sa nu ma intelegeti gresit, am muncit mult! Veti auzi persoane mentionand ritmul lent de lucru de aici – e adevarat, exista acea relaxare…la mine nu se aplica! am ritmul meu si asta m-a si ajutat sa acumulez cat mai mult intr-un timp foarte scurt. Dar, dincolo de toate, la final de saptamana nu pot decat sa fiu uimita de cat de norocoasa sunt pentru faptul ca mi s-a oferit sansa! si Doamne, multumesc ca mi-ai dat minte sa o vad si sa profit de ea!
Am lucrat fix patru luni in functia de operations manager pe firma care se ocupa de locuinte de lux. In realitate, eram singurul angajat pe aceasta firma, cu exceptia directorului. Eu centram, eu dadeam cu sutul. Cca 10 proiecte simultan, in diverse stadii ale proiectului. Nu stiam nimic atunci cand am venit, nu stiam ce e aia Rescode sau BCA (mai nou NCC), nu stiam care sunt etapele unui proiect aici, care sunt termenii tehnici corecti, ce autoritati elibereaza acte, ce documente depui, etc. Si nici nu cunosteam pe nimeni care sa imi poata explica pe limba mea. Am pus muuulte intrebari, cateodata era nevoie efectiv sa ma imping singura de la spate, sa trec peste teama de a fi considerata prea incepatoare, si sa apelez din nou la colegi pentru raspunsuri. Era singura sansa, ce puteam face? Alternativa era sa risc sa inteleg gresit si sa invat mai greu. 3 luni de proba- am preferat sa se stie clar ce stiu si sa demonstrez mai apoi ce pot daca mi se ofera sansa. Am citit acasa, imi luam carti imprumut de la birou dupa program sau in weekend, am luat notite. Am spus da incantata la orice curs la care eram trimisa din partea firmei! Am venit de zeci de ori descurajata ca nu stiu suficient, am plans pentru ca ma simteam ultima roata la caruta, pentru ca nu ma ridicam la nivelul asteptarilor pe care in primul rand eu le aveam de la mine! De tot atatea ori am fost incurajata de sotul meu, de tot atatea ori mi s-a reamintit ca nu e prima situatie similara prin care trec si cel mai probabil departe de a fi ultima. Mereu am reusit cumva, tocmai pentru ca am perseverat in incercarea de mai bine.
Am fost felicitata dupa primele trei luni de proba, cu mentiunea ca nu se asteptau sa am parte din calitatile cu care m-am „laudat” la interviu – faceau referire la modul in care imi organizez lucrul si comunic – in special cu clientii, pe care ii tineam mereu la curent, indiferent de evolutia proiectului, si asta ii facea aparent sa fie foarte multumiti. Mi s-a spus ca au planuri mai mari pentru mine. Super, ma gandesc, desi habar nu aveam ce ar putea avea in gand.
Dupa inca o luna, sunt chemata din nou in sala mica de sedinte – acolo unde am dat primul interviu, cu aceleasi persoane de fata: directorul si dna consultant strategic al firmei. Felicitari inca o data, consideram ca ai capacitatea de a face mai mult, asa ca te vei ocupa si de firma care face toate proiectele comerciale (Nu erau asa multe, vreo 5 – majoritatea incepute de mult timp si inca in stadiul de concept + Certificat de Urbanism). A, super, habar nu am cu ce se mananca, pentru ca partea asta de standarde si normative nu am citit-o. Alte saptamani pline! Si ce stranie combinatie de entuziasmul noii provocari, multumirea de a te sti apreciat si descurajarea (din nou) faptului ca nu te simti la nivelul la care ar trebui sa fii. Dar am invatat – din nou – extrem de multe, fortata de circumstante sa fie si foarte repede. Mi-am invins – de nevoie – emotiile de a vorbi la telefon cu reprezentantii consiliilor locale (majoritatea vorbitori nativi, cu accentul specific), jena de a ruga pe cineva sa repete – poate si a treia oara. Mi-am imbunatatit modul de a scrie emailuri si memorii, am inteles cu ce se mananca un Certificat de Urbanism aici…si inca mai invat! e un proces continuu: sunt acum mult mai sigura pe informatiile pe care le cunosc, dar nu cred ca exista saptamana in care sa aflu ceva nou sau sa clarific ceva ce poate nu stiam corect sau complet. Un motiv in plus pentru care merg placere la lucru!
Ajunsesem foarte multumita de evolutia mea in firma, de ce reuseam sa fac zilnic, de ce invatam. Se tinusera de cuvant cu privire la planurile mai mari pe care le aveau pentru mine. Ajunsesem sa cred ca as merita si o marire raportata la ce reuseam acum sa fac intr-un timp relativ scurt. La discutia din iulie cu privire la nivelul de performanta am iesit ok, dar nu mi s-a oferit decat o marire in raport cu inflatia (considerata oarecum „standard” la final de an financiar), fapt care m-a dezamagit putin. Mi s-au facut promisiuni, in schimb, pentru momentul in care implineam 1 an de angajare – s-a vorbit de posibilitatea de a deveni un fel de asociat in firma. Promisiuni frumoase in teorie, dar ce faci cu practica? Ok, sa judecam la rece: trecusera doar 6 luni de cand ma angajasem pe salariul pe care mi-l dorisem pentru inceput, acumulasem multa experienta si stiam ce pot raportat la nivelul general al firmei si nivelul celor cu ani similari de experienta locala, conditiile de lucru erau mai mult decat agreabile, o singura problema: planul meu (prea ambitios ar spune unii) era ca dupa 1 an sa ajung mai sus si asta parea acum irealizabil, pentru ca, de data asta chiar nu mai vedeam ce as putea face mai mult.
Alte doua luni….am ajuns la momentul T+8 (T fiind norocoasa data de angajare, aceeasi cu prima aniversare a lui Edi si prima zi de chirie). Sunt chemata din nou in biroul cu pricina – aceeasi oameni. Zambesc. Bineinteles ca zambesc, sunt optimista atunci cand am incredere in calitatea muncii depuse. Sunt pregatita pentru o noua provocare? Intotdeauna; nu stiu cum sa ma educ sa gandesc altfel. Vrem sa te ocupi de o a treia firma, dar de data aceasta management curat, o firma la care nu te astepti si care o duce cam prost. Ok….habar nu aveam la ce firma se refera – era vorba de firma de design pentru proprietatile care se vindeau in stadiul de constructie „la rosu” sau chiar inainte de a se incepe constructia – practic imagini 3d, logo, brosuri, website-uri de prezentare, tot tacamul….4 angajati + 1 colaborator in Melbourne, inca 4 in China, 2 in Hong Kong, val de informatii cu privire la costuri, pierderi etc. – habar nu aveam la ce ma inham! responsabilitatea mea: sa aduc firma pe profit. mai pe scurt, in detaliu nu are rost sa intru, pentru ca as putea scrie cateva carti.
Uite asa am ajuns – din nou – la alegerea de a ma considera victima sau norocoasa. Niciun dubiu! Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca sansa de a incerca o cariera in management- pasiune mai mult sau mai putin cunoscuta de cei apropiati – mi se va ivi aici si chiar atat de curand, fara sa fac eu eforturi sau sacrificii pentru a incerca si acest drum. Cu asta ma lupt de atunci, am trecut prin momente de stres incredibil (nu mi-am putut imagina ce inseamna responsabilitatea unor decizii care afecteaza atatia oameni si care sunt complet in mainile tale, nu am realizat ce inseamna sa incerci o noua specializare pe un domeniu si intr-o piata pe care nu le cunosti aproape deloc), care m-au facut sa ma indoiesc puternic de vocatia mea, de calitatile pe care credeam ca le am, de mine in general….Iuli stie cel mai bine cum am plans de deznadejde si cata nevoie am avut de sustinere! Si numai eu stiu cat de mult a contat acel „stiu ca poti” la momentul potrivit! La „Am incredere in tine” raspundeam mereu cu „dar cum?” si continuarea venea atat de sincer: Nu stiu, dar stiu ca tu vei face cumva sa iasa lucrurile asa cum vrei tu…
Sunt mult mai relaxata acum, sunt din nou incantata de ceea ce fac, multumita de ce pot sa fac, increzatoare. Intre timp s-au mai adaugat 2 persoane pe care trebuie sa le coordonez pe primele doua firme de proiectare, am primit si marirea asteptata (care chiar mi-a depasit cu putin planul), am fost numita si asociat si introdusa pe partea de oferte de pret si negocieri. Incepand cu luna ianuarie, voi fi responsabila pentru extinderea serviciilor firmei in alte orase mari. A meritat efortul? Da!!! Dar nu doar pentru aprecierea primita, nu doar pentru banii care platesc facturi, ci pentru cei care platesc intrari la acvarii, gradini zoologice sau intrari la inot, pentru oportunitatea de a face ceea ce mi-am dorit si de a o face bine, fara a fi nevoie sa lucrez peste program, pentru flexibilitatea si independenta pe care mi-o ofera natura functiei, pentru indescriptibilele emotii de a-mi auzi sotul exprimandu-si mandria ca ma are alaturi, pentru lacrimile de fericire ale tatalui, fratelui, mamei, azi aceleasi cu cele din clasa a 11-a, cand mi-am implinit visul de a castiga un concurs de fizica.
Povestea mea e una frumoasa, a unei femei fericite! Va doresc tuturor noroc si intelepciune sa va croiti frumusetea din povestea voastra!
